RO 
EN 
Articol realizat de Juridically Correct în parteneriat cu Words with Power
Refuzul autorităților române de a permite unei candidate participarea la examenul de admitere pentru a studia și deveni medic militar din cauza înălțimii (150 cm) și a greutății sale (44 kg) a atras condamnarea României pentru încălcarea articolului 14 (interzicerea discriminării) coroborat cu articolul 2 (dreptul la educație) din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit în sarcina României achitarea către candidată a sumei de 7.500 EUR cu titlu de daune morale.
Cauza Moraru împotriva României și cauza Kalliri din 2017 sunt în strânsă legătură. Astfel, Curtea, în cauza C-409/16 (Kalliri) a stabilit că:
Dispozițiile Directivei 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru care subordonează admiterea candidaților la concursul de intrare la școala de poliție din acest stat membru, indiferent de sex, unei cerințe de înălțime minimă de 1,70 m, având în vedere că această reglementare dezavantajează un număr mult mai ridicat de persoane de sex feminin în raport cu persoanele de sex masculin și că reglementarea menționată nu pare să fie corespunzătoare și nici necesară pentru realizarea obiectivului legitim pe care îl urmărește, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
**
Redăm mai jos traducerea din limba engleză a Comunicatului de presă și a Deciziei Curții, traducere realizată de traducătorii WWP specializați pe domeniul juridic.
Condițiile de dimensiune pentru a deveni medic militar au fost discriminatorii
În hotărârea pronunțată astăzi în cauza Moraru împotriva României (cererea nr. 64480/19), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 14 (interzicerea discriminării) coroborat cu articolul 2 din Protocolul nr. 1 (dreptul la educație) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cazul se referea la o acuzație de discriminare în procesul de admitere pentru a deveni medic militar. În special, autoritățile au refuzat în 2018 să îi permită reclamantei să se prezinte la examenul de admitere la școala medicală militară din cauza dimensiunilor sale. Aceasta avea o înălțime de 150 cm și cântărea 44 kg. Ministerul Apărării Naționale a argumentat că legea prevedea că toți militarii trebuie să îndeplinească orice misiune și că acest lucru a însemnat să poată transporta un echipament standard de soldat care cântărește aproximativ 57 kg.
Curtea a constatat că motivele pentru care reclamanta a fost tratată diferit față de alte femei – care au îndeplinit cerințele de greutate și înălțime – nu au fost „relevante și suficiente”. În special, instanțele naționale au acceptat argumentul MAPN care echivalează mărimea cu forța, fără să își susțină deciziile cu o evaluare a legislației sau cu vreo cercetare sau statistică.
Chiar dacă criteriul de mărime a fost recent eliminat de pe lista criteriilor de selecție a MAPN și că reclamanta era acum liberă să se înscrie la academia militară pe care o alegea, Curtea a admis că aceasta a fost totuși dezavantajată în mod nejustificat atunci când s-a înscris în anul 2018.
Un rezumat juridic al acestei cauze va fi disponibil în baza de date a Curții (link)
În fapt
Reclamanta, Elena Moraru, este o cetățeancă română născută în 1999 și care locuiește în Geamăna (România).
În 2018, doamna Moraru a solicitat să susțină examenul de admitere pentru a studia pentru a deveni medic militar la una dintre cele două universități de stat. Cu toate acestea, cererea ei a fost respinsă deoarece greutatea și înălțimea ei erau sub cerințele stabilite de Ministerul Apărării Naționale („MAPN”).
Ea a introdus o acțiune în instanță, care în cele din urmă nu a avut succes în 2019.
În esență, instanțele au acceptat justificarea refuzului din partea MAPN, și anume că legislația internă relevantă prevedea ca tot personalul militar, inclusiv medicii, să poată transporta o trusă standard de soldat cu o greutate de aproximativ 57 kg. Prin urmare, restricția în cauză urmărea să creeze o forță militară capabilă să participe la orice misiune. De asemenea, instanțele au constatat că în acest caz nu s-a ridicat nicio problemă de discriminare pe bază de sex, deoarece cerințele privind înălțimea și greutatea erau diferite pentru candidații de sex feminin și masculin.
Plângeri, procedura și componența Curții
Invocând articolul 14 (interzicerea discriminării) coroborat cu articolul 2 din Protocolul nr. 1 (dreptul la educație), reclamanta a susținut că a fost discriminată din cauza dimensiunii, susținând că, din cauza restricțiilor, nu a putut să își dovedească forța fizică și aptitudinea de a deveni medic militar.
Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 4 decembrie 2019.
Hotărârea a fost pronunțată de o cameră de șapte judecători, compusă după cum urmează:
Gabriele Kucsko-Stadlmayer (Austria), președinte,
Faris Vehabovic (Bosnia și Herțegovina),
Iulia Antoanella Motoc (România),
Yonko Grozev (Bulgaria),
Pere Pastor Vilanova (Andorra),
Jolien Schukking (Țările de Jos),
Ana Maria Guerra Martins (Portugalia),
precum și Ilse Freiwirth, grefier adjunct de secție.
Decizia Curții
În primul rând, Curtea a observat că dna Moraru nu a susținut că restricțiile privind înălțimea și greutatea au fost discriminatorii pe bază de sex, ci pe bază de dimensiune – de altfel, instanțele au fost categorice în a confirma acest lucru.
Acestea fiind spuse, ea a fost tratată diferit față de alte femei a căror înălțime și greutate au îndeplinit cerințele relevante stabilite de lege.
Prin urmare, Curtea a trebuit să decidă dacă motivele invocate de autorități pentru o astfel de diferență de tratament au fost „relevante și suficiente”.
În general, Curtea a constatat că instanțele naționale, bazându-se exclusiv pe argumentele MAPN, nu au furnizat nicio justificare cu privire la legătura dintre mărimea unui candidat și forța sa. În special, acestea nu au făcut nicio evaluare a temeiului juridic al afirmațiilor MAPN în ceea ce privește sarcinile unui medic militar și care dintre acestea ar necesita în special forță fizică. De asemenea, se pare că nu și-au susținut deciziile cu studii, cercetări sau date statistice, sau cu orice tip de dovezi empirice.
Prin urmare, Curtea a considerat că autoritățile naționale nu au reușit să justifice în mod obiectiv și rezonabil dezavantajul cu care s-a confruntat reclamanta în procesul de admitere la studii pentru a deveni medic militar, cu încălcarea articolului 14 coroborat cu articolul 2 din Protocolul nr. 1.
Satisfacție justă (articolul 41)
Curtea a stabilit că România trebuia să plătească reclamantei 7.500 de euro (EUR) cu titlu de daune morale.
Hotărârea este disponibilă doar în limba engleză [traducerea sa fiind realizată de echipa WWP, și redată mai jos].
DECIZIA CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
Decizia 8.11.2022 [Secțiunea IV]
Articolul 14
Discriminare
Refuzul nejustificat de a permite unei femei, a cărei înălțime și greutate erau sub limitele cerute pentru candidații de sex feminin, să se prezinte la examenul de admitere pentru a studia medicina militară: încălcarea dreptului comunitar.
În fapt – Reclamanta, o femeie, nu a fost primită la examenul de admitere la studii de medicină militară, deoarece înălțimea (150 cm) și greutatea (44 kg) erau sub pragurile stabilite printr-un ordin al Ministerului Apărării Naționale (MAPN), care era valabil la acea dată.
Reclamanta a contestat fără succes această decizie în fața instanțelor naționale. Aceasta s-a bazat, printre altele, pe hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) în cauza Kalliri. Această hotărâre se referea la dispoziția din dreptul elen care condiționează admiterea candidaților la un concurs de intrare într-o academie de poliție, indiferent de sex, de cerința de a avea o înălțime de cel puțin 1,70 metri. În opinia CJUE, o astfel de dispoziție dezavantaja un număr mult mai mare de femei decât de bărbați și nu părea nici adecvată, nici necesară pentru atingerea obiectivului legitim urmărit.
În drept – Articolul 14 coroborat cu Articolul 2 din Protocolului nr. 1:
Reclamantei nu i s-a permis să se prezinte la examenul de admitere pentru a studia medicina militară din cauza dimensiunii sale, o trăsătură genetică care reprezintă o caracteristică personală sau o “stare” care poate fi inclusă în lista neexhaustivă a motivelor de discriminare interzise prevăzute la articolul 14. MAPN, în exercitarea puterii sale de reglementare, a stabilit limite antropometrice pentru toți candidații potențiali la instituțiile de învățământ militar din țară.
Limitele antropometrice stabilite prin lege au fost diferite pentru candidații de sex masculin și feminin. Reclamanta nu a făcut nicio afirmație conform căreia aceste limite ar fi dat naștere la o discriminare pe bază de sex. În plus, instanțele naționale au constatat fără echivoc că acest caz nu a ridicat nicio problemă de discriminare indirectă pe bază de sex.
Reclamanta a fost tratată diferit față de alte candidate a căror înălțime și greutate se încadrează în limitele prevăzute de lege. Astfel, în comparație cu acest grup, decizia autorităților de a o declara inaptă pentru a fi acceptată la examenul de admitere pentru a studia medicina militară a dezavantajat-o.
În cadrul procedurii interne, MAPN a susținut că respectiva restricție a servit scopului de a se asigura că militarii sunt apți să participe la orice misiune. Acesta s-a referit la o dispoziție legislativă care, în opinia sa, a impus ca tot personalul, inclusiv medicii, să poată transporta echipamentul militar standard. Această restricție, despre care se putea argumenta că ar corespunde scopului legitim de a proteja securitatea națională, a fost acceptată ca fiind justificată de instanțele naționale.
Stabilirea unor limite pentru accesul la serviciul militar nu contravine, ca atare, obligațiilor stabilite de Convenție în ceea ce privește articolul 2 din Protocolul nr. 1. Iar principiul interoperabilității armatei (crearea unei forțe militare capabile să îndeplinească toate misiunile), invocat de autoritățile naționale, ar putea, de asemenea, să justifice impunerea unor restricții.
Cu toate acestea, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit prin aceste restricții. În această privință, instanțele naționale au acceptat afirmațiile MAPN privind îndatoririle unui medic militar, fără a evalua temeiul juridic sau legitimitatea acestora. Cu toate acestea, nici în susținerile părților, nici în hotărârile judecătorești nu s-a făcut referire la un instrument juridic care să descrie în mod specific atribuțiile unui medic militar sau relația acestora cu ceilalți ofițeri nemedici. În mod similar, autoritățile naționale nu au identificat în mod clar atribuțiile medicilor militari sau care dintre aceste atribuții ar necesita forță fizică. În plus, autoritățile naționale nu au indicat niciun instrument juridic specific care să susțină afirmația potrivit căreia armata română ar fi fost, la acel moment, organizată în conformitate cu principiul interoperabilității sau că un medic militar ar fi fost chemat să îndeplinească misiuni care să implice o anumită cantitate de forță fizică care să depășească ceea ce se așteaptă de la un medic. Autoritățile naționale nu au acordat o atenție deosebită statutului medicului militar, precum și atribuțiilor și posibilelor misiuni reale ale acestuia.
Argumentele invocate de autorități și acceptate de instanțele naționale păreau să indice necesitatea ca tot personalul militar să posede un anumit grad de rezistență. Din punct de vedere politic, era de competența autorităților statului să stabilească criteriile de selecție a candidaților pentru institutele militare de învățământ. În acest sens, în conformitate cu principiul subsidiarității, Curtea nu se va substitui autorităților naționale în chestiunea recrutării și organizării forțelor armate, cu excepția cazului în care acestea sunt „în mod evident lipsite de un temei rezonabil”. Simplul fapt că în procesul de selecție a candidaților puteau fi utilizate și alte criterii nu era în sine suficient pentru a le invalida pe cele stabilite de autorități.
Cu toate acestea, autoritățile naționale nu au demonstrat că există în mod necesar o legătură între criteriile selectate de legiuitor (inclusiv dimensiunea minimă a candidaților) și justificarea dată pentru aceste restricții (și anume necesitatea de a determina forța fiecărui candidat). Reclamanta a remarcat în mod expres acest aspect în cursul procedurii interne, bazându-se pe concluziile CJUE în cauza Kalliri. Cu toate acestea, instanțele naționale nu au reușit să se implice în mod semnificativ în această hotărâre a CJUE și să examineze ramificațiile acesteia evidențiate de reclamantă.
În general, instanțele naționale nu au oferit nicio justificare privind legătura dintre statura unui candidat și forța sa. Nu părea că acestea au avut la dispoziție studii, cercetări sau date statistice, sau orice tip de dovezi empirice, care ar fi putut să le fundamenteze deciziile. Aceștia au pus semnul egalității între dimensiune și forță, bazându-se exclusiv pe argumentele prezentate de MAPN și, în acest fel, nu au reușit să își motiveze concluziile.
În cele din urmă, cerințele antropometrice au fost recent eliminate de pe lista de criterii de selecție a MAPN, iar candidata era acum liberă să se înscrie la institutul de învățământ militar pe care îl alegea. Această singură împrejurare nu a eliminat retroactiv dezavantajul pe care l-a întâmpinat în timpul procesului de admitere.
Având în vedere cele de mai sus, autoritățile naționale nu au prezentat nicio justificare rezonabilă și obiectivă pentru dezavantajul cu care s-a confruntat reclamanta în procesul de admitere la studii de medicină militară.
Concluzie: încălcarea dreptului (în mod unanim).
Articolul 41: 7.500 EUR pentru daune morale.
[A se vedea și Ypourgos Esoterikon and Ypourgos Ethnikis paideias kai Thriskevmaton v Maria-Eleni Kalliri, cauza nr. C‑409/16, 18 octombrie 2017 (Kalliri)]